Pompierii botoșăneni au intervit duminică dimineața pentru cautarea unei femei care s-a rătăcit în pădurea Vorona. În vârstă de 47 de ani, femeia a plecat la cules bureți împreună cu alte trei persoane.
"Aceasta a făcut greșeală de a lăsa și telefonul în mașină. Imediat ce au intrat în pădure, aceasta s a îndepărtat de grup. Eforturile celor care o însoțeau de a o găsi au fost zadarnice, motiv pentru care au solicitat sprijinul pompierilor”, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
Apelul a fost înregistrat puțin înainte de ora 14.00. Un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani s-au deplasat la fata locului și au reușit în mai puțin de o oră să o găsească pe femeie. Aceasta nu a necesitat îngrijiri medicale.
https://www.botosaninews.ro/442072/social/o-femeie-s-a-ratacit-intr-o-padure-din-botosani-pompierii-au-cautat-o-aproape-o-ora/