ADS
ADS
ADS
Sprijin pentru energie direct pe factură: ce schimbare pregătește Guvernul
By Administrator
Published on 23/10/2026 10:27
STIRI

Persoanele cu venituri mici ar putea primi mai simplu sprijinul pentru plata energiei. Programul de guvernare al Cabinetului Niculescu prevede ca ajutorul să fie scăzut direct din factură, iar beneficiarii să plătească doar diferența, fără drumuri la poștă sau la primărie.

Mecanismul are în vedere un prag de venit de până la 3.500 de lei net pe lună pentru fiecare membru al familiei. Potrivit estimărilor din program, de sprijin ar putea beneficia circa 3,7 milioane de persoane, în cazul energiei electrice, și 1,7 milioane, în cazul gazelor naturale. Cuantumul ajutorului și condițiile exacte de acordare nu au fost stabilite, notează Observatornews.

Eligibilitatea ar urma să fie verificată, pe cât posibil, automat. Pentru asta trebuie conectate bazele de date ale ANAF, ale Ministerului Muncii, Registrul Național al Consumatorilor Vulnerabili și sistemele furnizorilor de energie. Facturile vor trebui și ele adaptate, ca să arate separat suma suportată de stat și diferența de plată. Pragul de venit și celelalte criterii ar urma să fie revizuite anual.

Expertul în energie Mihnea Cătuți estimează că de la propunere până la implementare ar putea trece mai mult de un an. Până atunci, ajutoarele se acordă după regulile programelor existente, inclusiv prin sistemul de vouchere, valabil până la sfârșitul acestui an.

 

Comments