ADS
ADS
ADS
O tânără din Botoșani a câștigat Premiul I la concursul „Light of Life”
By Administrator
Published on 16/05/2026 09:24
STIRI

Talentul tinerilor poeți de inspirație religioasă este reconfirmat la nivel național. Ediția a IV-a a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life” și-a desemnat laureații, iar printre premianți se află și o tânără din Botoșani.

Lavinia-Bianca Irimescu, în vârstă de 23 de ani, a obținut Premiul I, în valoare de 1.000 de lei.

Competiția a reunit 58 de grupaje poetice, evaluate de un juriu format din personalități ale mediului cultural și academic: Adrian Alui Gheorghe – președinte al juriului, Daniela Ceredeev, Daniela Șontică, Dumitru Crudu, Emil Munteanu, Vlad Sibechi și Gheorghe Cîrstian, secretarul proiectului.

Marele Premiu, în valoare de 1.500 de lei, a revenit lui Vasile Gheorghițoaia, un tânăr de 18 ani din județul Gorj.

Lavinia-Bianca Irimescu este absolventă a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și urmează, în prezent, studiile de master la specializarea „Literatură română în context european”.

Festivitatea de premiere va avea loc pe 21 mai 2026, la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” (In Memoriam) din Suceava.

Concursul „Light of Life” este dedicat memoriei Ieromonahului Nectarie Chiriță, fost egumen al Schitului Cărbuna din județul Neamț, cunoscut pentru activitatea sa poetică și muzicală bisericească. Acesta s-a stins din viață la vârsta de 26 de ani.

 

Comments