ADS
ADS
ADS
Sorana Cîrstea a eliminat-o pe Jelena Ostapenko și scrie istorie la Roma
By Administrator
Published on 13/05/2026 09:38
STIRI

Sorana Cîrstea continuă parcursul excelent de la turneul WTA 1000 de la Roma și s-a calificat, pentru prima dată în carieră, în semifinalele competiției.

Jucătoarea din România, aflată pe locul 27 WTA, a învins-o în sferturile de finală pe Jelena Ostapenko, campioană de Grand Slam, în două seturi, scor 6-1, 7-6 (0), după o oră și 33 de minute de joc.

Prin această victorie, Sorana Cîrstea a ajuns la patru succese în ultimele cinci confruntări directe cu sportiva din Letonia, iar bilanțul întâlnirilor directe este acum egal, 4-4.

Totodată, românca și-a luat revanșa pentru înfrângerea suferită în fața Jelenei Ostapenko pe zgura de la Roma, în urmă cu trei ani.

Cîrstea a dominat clar primul set, reușind să îi destabilizeze jocul adversarei prin ritmul ridicat impus și provocând numeroase erori din partea letonei.

Actul secund a fost mult mai echilibrat, însă sportiva din România a demonstrat din nou forță mentală și capacitate de revenire. După ce a fost condusă cu 2-4 și apoi 3-5, Sorana a revenit spectaculos și a gestionat perfect momentele decisive ale setului.

În tie-break, Cîrstea s-a impus fără emoții, câștigând categoric cu 7-0.

Calificarea în semifinalele turneului de la Roma îi va aduce Soranei Cîrstea o urcare importantă în clasamentul mondial, până pe locul 21 WTA, egalând astfel cea mai bună clasare a carierei sale.

 

Comments