ADS
ADS
ADS
Polițiști de frontieră și vameși, reținuți într-un dosar uriaș de contrabandă
By Administrator
Published on 11/05/2026 09:31
STIRI
Foto: Arhiva

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava au dispus, vineri și sâmbătă, reținerea a șapte persoane într-un amplu dosar de contrabandă și criminalitate organizată. Printre cei vizați se află doi polițiști de frontieră și trei agenți vamali. Alte cinci persoane au fost plasate sub control judiciar.

Anchetatorii efectuează cercetări pentru constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă și contrabandă calificată, luare și dare de mită, trafic de produse sau substanțe toxice, complicitate la contrabandă și abuz în serviciu.

Potrivit procurorilor, în anii 2024 și 2025 au fost constituite trei grupări infracționale organizate, formate inclusiv din persoane cu dublă cetățenie, română și ucraineană. Acestea ar fi introdus ilegal în România țigarete, pesticide și butelii cu agent refrigerant, pentru a le comercializa ulterior pe piața neagră.

Ancheta arată că primele fapte documentate datează din septembrie 2024, când prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret au fost introduse ilegal țigarete și 20 de butelii cu agent refrigerant. Procurorii susțin că funcționarii implicați în controlul de frontieră ar fi efectuat verificări superficiale, permițând trecerea mărfurilor.

Un alt caz documentat de anchetatori s-a produs în aprilie 2025, când prin PTF Vicovu de Sus au fost introduse ilegal 210 butelii cu agent refrigerant. Și în acest caz, anchetatorii susțin că funcționari din punctul de frontieră nu ar fi verificat corespunzător autovehiculele folosite la transport.

Din cercetări a reieșit că membrii grupărilor introduceau frecvent în România, din Ucraina, atât țigarete, cât și alte bunuri cu caracter comercial, folosind punctele de trecere a frontierei Siret, Vicovu de Sus și Racovăț.

Procurorii susțin că o parte dintre polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali din aceste puncte de control nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu și ar fi permis introducerea ilegală a unor cantități importante de mărfuri.

În perioada noiembrie 2024 – noiembrie 2025, anchetatorii au documentat 23 de transporturi suspecte provenite din Ucraina, în care au fost descoperite mărfuri ce depășeau plafonul legal admis sau care erau interzise în Uniunea Europeană.

Într-un alt dosar, anchetatorii au stabilit că una dintre grupări s-ar fi specializat în introducerea și comercializarea ilegală de pesticide interzise pe teritoriul Uniunii Europene. Potrivit DIICOT, în octombrie 2025 au fost introduși ilegal în România 400 de litri de pesticide provenite din Ucraina, cu sprijinul unor funcționari implicați în controlul de frontieră.

În urma perchezițiilor efectuate pe 8 mai 2026, anchetatorii au ridicat importante sume de bani și cantități mari de mărfuri. Printre bunurile confiscate se numără aproximativ 600.000 de lei, 171.000 de euro și peste 18.000 de dolari, peste 155.000 de țigarete, pesticide, insecticide, medicamente, hrană pentru animale, butelii cu agent refrigerant, utilaje agricole, autoturisme și produse susceptibile a fi contrafăcute.

De asemenea, Direcția Regională Vamală Iași a confiscat mii de perechi de încălțăminte, mobilier de bucătărie, geamuri termopan și alte produse de proveniență ucraineană.

Sâmbătă, procurorii DIICOT au dispus măsura controlului judiciar pentru polițiștii de frontieră și agenții vamali reținuți, acestora fiindu-le interzis să mai desfășoare activități în cadrul funcțiilor în care sunt acuzați că au comis faptele.

Ancheta este desfășurată împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava și polițiștii de frontieră din cadrul STPF Suceava, cu sprijinul mai multor structuri din țară și al jandarmilor.

 

Comments