Polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară au desfășurat miercuri o acțiune în orașul Ștefănești, pentru creșterea gradului de siguranță în zona mai multor unități de învățământ.
Activitățile au vizat menținerea ordinii și siguranței în incinta și în apropierea școlilor, prevenirea delincvenței juvenile, combaterea traficului de droguri și reducerea fenomenului infracțional din mediul școlar.
În cadrul acțiunii, polițiștii au organizat nouă activități de informare și prevenire în patru unități de învățământ, la care au participat peste 260 de elevi și 15 cadre didactice.
La activități au luat parte și polițiști din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, specialiști ai Serviciului Criminalistic, însoțiți de un echipaj canin, precum și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.
Reprezentanții IPJ Botoșani au anunțat că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în colaborare cu unitățile de învățământ, pentru menținerea unui climat sigur în școli.