ADS
ADS
ADS
O manevră banală l-a dat de gol: tânăr din Botoșani, prins la volan fără permis
By Administrator
Published on 04/02/2026 16:08
STIRI

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din județul Botoșani, a intrat în atenția polițiștilor după ce s-a dat singur de gol printr-o manevră aparent banală în trafic.

Incidentul s-a produs marți, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au observat un autoturism care, la vederea autospecialei, și-a schimbat brusc direcția de deplasare. Autovehiculul a fost oprit pentru control.

În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit identitatea conducătorului auto, un tânăr din comuna Răchiți, și au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

„În urma verificărilor s-a stabilit identitatea conducătorului auto, în persoana unui tânăr, de 23 de ani, din comuna Răchiți, precum și faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, au precizat reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

 

Comments