Un bărbat, care circula cu mașina într-o localitate din Botoșani, a fost prins fără permis la volan prin aplicația eDac
17/04/2024 14:55 in STIRI

Un bărbat care circula cu mașina într-o localitate din Botoșani a fost prins fără permis la volan prin aplicația eDac. Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un autoturism înmatriculat în România, deși acest drept îi fusese suspendat.

În data de 16 aprilie a.c., în jurul orei 09.10, pe timpul desfășurării unei misiuni specifice în zona de competență, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi – I.T.P.F. Iași, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit pentru control în localitatea de frontieră Cistinești – județul Botoșani un autoturism înmatriculat în România, condus de un bărbat în vârstă de 60 de ani, cetățean român.

Bărbatul nu a putut prezenta la control permisul de conducere, motiv pentru care polițiștii au efectuat verificări cu ajutorul aplicației eDAC, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date cu dreptul de a conduce suspendat.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia dreptul de a conduce i-a fost suspendat, iar la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

 

COMMENTS