Cotaţia barilului de petrol a scăzut, joi, cu peste 5% şi a revenit la nivelul la care era înainte de debutul războiului din Ucraina, afectat de temerile privind o recesiune care ar ameninţa cererea de petrol, în contextul unei inflaţii record în SUA şi zona euro, transmite AFP, potrivit Agerpres.
În jurul orei 14:15 GMT, cotaţia barilului de ţiţei Brent din Marea Nordului, cu livrare în luna septembrie, era în scădere cu 3,67%, până la 95,93 dolari. În paralel, cotaţia barilului de ţiţei american West Texas Intermediate (WTI), cu livrare în luna august, era în scădere cu 4,40%, la 92,04 dolari.
Temerile referitoare la încetinirea cererii de petrol au şters, practic, câştigurile înregistrate după invazia declanşată de Rusia la 24 februarie, când cotaţia ţiţeiului a urcat până la niveluri fără precedent după criza financiară din 2008.
În prezent, însă, cele două cotaţii de referinţă pentru petrolul mondial au revenit la nivelul de dinaintea invadării Ucrainei, când barilul de ţiţei Brent evolua între 95 şi 99 de dolari, iar barilul de ţiţei WTI se tranzacţiona între 90 şi 94 de dolari.
Cu toate acestea, atât preţul ţiţeiului Brent, cât şi preţul ţiţeiului WTI este cu 22% mai mare decât era în perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care în a doua jumătate a anului trecut perturbările pe partea de ofertă şi perspectivele unei invazii ruseşti iminente în Ucraina au influenţat cotaţiile încă înainte de debutul războiului, la 24 februarie 2022.
„Temerile de recesiune sunt, din nou, motorul care trage în jos cotaţiile”, a comentat Craig Erlam, analist la Oanda.
Comisia Europeană şi-a revizuit joi, în jos, previziunile de creştere pentru zona euro, atât în 2022, cât şi în 2023, la 2,6% în 2022, respectiv la 1,4% în 2023. Comparativ, în luna mai a acestui an, Comisia Europeană prognoza, pentru Uniunea Europeană şi pentru Zona euro, o creştere a PIB real de 2,7%, în acest an, urmată de un avans de 2,3%, în 2023. În schimb, prognozele de inflaţie au fost revizuite în sus. Se preconizează că inflaţia va atinge un nivel maxim de 8,4% în al treilea trimestru al anului 2022 în Zona euro, după care va scădea constant, la sub 3% în ultimul trimestru al anului 2023, atât în zona euro, cât şi în UE.
Miercuri, datele publicate de Departamentul american al Muncii au arătat că indicele preţurilor de consum a consemnat o creştere de 9,1% în ritm anual în luna iunie, acesta fiind cel mai ridicat nivel după noiembrie 1981. Publicarea datelor privind indicele preţurilor de consum în SUA „consolidează perspectiva unei creşteri agresive de dobândă din partea Rezervei federale americane, care ar putea încetini economia americană”, a afirmat Stephen Innes, partener la SPI Asset Management.
Potrivit analiştilor, o nouă majorare agresivă a dobânzii de politică monetară ar pune în pericol consumul, principalul motor al economiei americane, ceea ce ar duce la contracţia economiei şi ar avea un impact asupra cererii de petrol. În plus, o nouă majorare de dobândă din partea Fed ar susţine şi mai mult dolarul, care a urcat deja la niveluri fără precedent în ultimele decenii în raportul cu yenul şi cu moneda euro, ceea ce ar afecta de asemenea puterea de cumpărare a investitorilor de pe piaţa petrolieră care utilizează alte valute.
Sursa:Digi24