ADS
ADS
ADS
Agresiune filmată de camerele de supraveghere în municipiul Botoșani
By Administrator
Published on 07/05/2026 16:37
STIRI

Un incident violent petrecut în Parcul Tineretului din municipiul Botoșani a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă. Un grup de tineri a agresat un bărbat aflat în stare de ebrietate, aplicându-i lovituri cu pumnii și picioarele.

Totul s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 04:53. Potrivit Poliției Locale, imaginile surprinse de sistemul de monitorizare au arătat momentul în care mai mulți tineri îl loveau pe bărbat în parc.

„În jurul orei 04:53, în Parcul Tineretului, camerele de supraveghere au surprins un grup de tineri, în timp ce agresau fizic, aplicându-i lovituri cu pumnii și picioarele, unei persoane de sex masculin aflate în stare de ebrietate. Patrula de poliție locală a ajuns la locul indicat în cel mult 7 minute, însă atât agresorii, cât și persoana vătămată nu au fost depistați în zonă", au transmis reprezentanții Poliției Locale.

Polițiștii locali continuă verificările pentru identificarea persoanelor implicate în incident.

 

Comments