ADS
ADS
ADS
Rafael Nadal i-a lăsat "mască" pe toți, după ce a câștigat al 21-lea Grand Slam din carieră
STIRI
Published on 31/01/2022

Rafael Nadal a câștigat Australian Open 2022. Acesta este cel de-al 21-lea titlu de Grand Slam din cariera "Matadorului", care i-a depășit pe rivalii săi, Novak Djokovic și Roger Federer, și a stabilit un record all-time. 

Chestionat pe marginea acestui subiect după finala istovitoare cu Medvedev, care a durat 5 ore și 25 de minute, Nadal i-a lăsat "mască" pe cei prezenți cu răspunsul dat: "Sincer, azi nu-mi pasă deloc".

"Este grozav să câştig un alt titlu de Grand Slam în acest moment al carierei mele. Înseamnă mult şi ştiu că 21 este un număr special. Este o zi de neuitat. Nu voi spune niciodată «merit» pentru că mulţi oameni se luptă şi mulţi oameni merită. Dar chiar cred că starea mea de spirit este foarte pozitivă. În ultimele şase luni, m-am luptat mult pentru a reveni pe teren.

Am trecut prin momente foarte grele, am avut conversaţii foarte grele pentru că nu ştiam dacă mă pot întoarce în circuit. Aşa că mă simt onorat. Sunt norocos că am realizat încă o dată ceva grozav în cariera mea de tenis. Nu acord o mare importanţă dacă sunt sau nu cel mai bun din istorie. Sincer, azi nu-mi pasă deloc. Pentru mine, important este să mă bucur de seri ca asta. Asta înseamnă mult pentru mine. Mai mult decât să câştig al doilea meu Australian Open, mai mult decât orice”, a mai spus Rafael Nadal.

Sursa:Digisport

 

 

Comments