Campionul la lupte Alin Alexuc a scos la licitație un tricou personalizat pentru a ajuta o fetiță bolnavă. Licitația pornește de la 200 de lei și se va încheia pe 27 septembrie.
"Dragi prieteni, am nevoie de ajutorul vostru pentru a face o faptă bună împreună. Am scos la licitaţie un tricou personalizat, mărimea XS, iar banii vor merge către Alessia, o fetiţă care are mare nevoie de acest sprijin. Preţ start: 200 ron, transport asigurat. Licitația se încheie în data de 27.09.2020 ora 12:00” , este mesajul luptătorului botoșănean.
Alessia Lăcrămioara Curcă, o prințesă de doar 1 anișor și 5 luni, duce pe umeri diagnosticul cumplit de SMA1 (Amiotrofie Spinală Musculară de tip 1). SMA1 înseamnă degradarea progresivă a musculaturii întregului corp, inclusiv musculatura sistemului respirator ceea ce conduce inevitabil la deces prin stop cardiac.
Tratamentul care oprește evoluția bolii se numește Zolgensma și este cel mai scump medicament din lume, costă 2.1 milioane dolari. Strângerea de fonduri a început în urmă cu 9 săptămâni iar până acum au reușit să strângă 1.426.920 dolari.
ASOCIATIA PENTRU MICUTUL NOEL - CUI: 42065170
Tel.:0259355232
Mobile: 0751083631
Mail: asociatianoel@gmail.com
Pagina web: asociatianoel.ro