ADS
ADS
ADS
Câțiva botoșăneni au mers în vizită la Iași, dar au fost trimiși înapoi, direct la spital. Motivul pentru care au sunat la 112
STIRI
Published on 23/09/2020

Mai multe persoane din Botoșani au fost în vizită la Iași și au depistat că au simptome de COVID-19. Au sunat la 112 și au fost transportate, de urgență, la spital. Medicii au decis să-i trimită în Botoșani, locul în care aceștia locuiesc.

"Acești pacienți din Botoșani, aflați în vizită la Iași, au sunat la numărul unic de urgență 112 după ce au sesizat că au simptome specifice infecției cu COVID-19. Am decis să-i transferăm în Botoșani pentru a fi îngrijiți. Zilnic, la UPU ajung în medie 20 de pacienți care afirmă faptul că au simptome specifice infecției cu COVID-19. Desigur, în urma testului PCR reiese faptul că un număr mic dintre aceștia sunt pozitivi la infecția cu COVID-19. Recomandăm ieșenilor să contacteze, mai întâi, medicul de familie, iar, mai apoi, să se prezinte la spital. Un pacient cu simptome specifice ale infecției cu coronavirus poate veni la spital doar după ce primește recomandarea medicului de familie”, a precizat, potrivit Bzi.ro, prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.

În fiecare zi, la UPU de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași ajung între 200 și 250 de pacienți și, dintre aceștia, circa 20 sună la 112 și solicită o ambulanță după ce au constat că au simptome specifice infecției cu coronavirus.

 

 

 

https://www.botosaninews.ro/451551/social/cativa-botosaneni-au-mers-in-vizita-la-iasi-dar-au-fost-trimisi-inapoi-direct-la-spital-motivul-pentru-care-au-sunat-la-112/

Comments