ADS
ADS
ADS
Comisia de sistematizare rutieră a decis în privința scuarurilor de tramvai din municipiul Botoșani
STIRI
Published on 21/09/2020

Comisia de sistematizare rutieră a decis, luni, desființarea scuarurilor de tramvai din municipiul Botoșani, la propunerea viceprimarului Cosmin Andrei. El spune că măsura a fost luată pentru fluidizarea traficului și că decizia cu avizul favorabil va ajunge la Direcția de dezvoltare din cadrul Primăriei Botoșani, care fie va organiza o licitație, fie va face dezafectarea scuarurilor cu firma care se ocupă de întreținerea străzilor din municipiul Botoșani.

"Comisia de sistematizare a circulației a acordat aviz favorabil pentru fluidizarea traficului, acolo unde avem scuaruri care astăzi nu mai sunt folosite, din cauza schimbării mijlocului de transport în comun din tramvai la autobuz. (…) Din punctul meu de vedere, decizia poate fi aplicată de mâine (nr.marți 22 septembrie) și îi solicit domnului primar Flutur să dezafecteze scuarurile pentru a avea un trafic fluid în zona Stadionului, Calea Națională și Primăverii, la Poșta veche, acolo unde putem câștiga o bandă de circulație prin eliminarea scuarurilor care sunt inutile astăzi”, a precizat viceprimarul Cosmin Andrei.

 

 

 

 

 

 

https://www.botosaninews.ro/451379/social/comisia-de-sistematizare-rutiera-a-decis-in-privinta-scuarurilor-de-tramvai-din-municipiul-botosani/

Comments