Un bărbat din Botoșani a rămas fără banii din buzunar după o îmbrățișare. Joi., polițiștii din cadrul Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 34 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșan.
Potrivit polițiștilor, pe 12 septembrie a.c., tânărul a urmărit victima, un bărbat de 63 de ani din municipiul Botoșani, și a acostat-o pe strada Grivița, unde a îmbrățișat-o, împrejurare în care i-ar fi sustras din buzunarul dreapta spate a pantalonilor 1.900 de lei.
"Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt sub coordonarea procurorului de caz”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.
https://www.botosaninews.ro/450961/social/un-barbat-din-botosani-a-ramas-fara-1-900-lei-dupa-o-imbratisare-s-a-intamplat-pe-o-strada-din-municipiu/