Un bărbat de 37 de ani, din Flămânzi, care a fost bătut crunt de un vecin de 25 de ani, a murit, luni, la o zi după ce a fost internat în spital. Agresiunea a avut loc, însă, în urmă cu o lună, dar botoșăneanul nu a mers la spital, crezând că se va vindeca. Când a ajuns pe mâna medicilor a fost prea târziu.
La internarea în unitatea spitaliceacă, bărbatul a fost testat pentru COVID-19, iar rezultatul a fost pozitiv. Astfel, după decesul său, acesta a apărut pe lista persoanelor moarte din cauza COVID-19.
La necropsie, potrivit polițiștilor, s-a descoperit că bărbatul a murit din cauza rupturei de splină. Procurorii au preluat cercetările în acest caz pentru loviri cauzatoare de moarte. Cazul se află în atenția Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.
https://www.botosaninews.ro/450669/social/botosanean-mort-dupa-o-bataie-crunta-pe-lista-deceselor-din-cauza-covid-19-procurorii-au-demarat-o-ancheta/