În perioada 31 august – 6 septembrie, pompierii botoșăneni au avut 128 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă 18 intervenții pe zi, informează printr-un comunicat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani.
Astfel, s-a acționat pentru: stingerea a nouă incendii, acordarea primului ajutor calificat pentru un număr de 98 persoane, prevenirea producerii unor incendii în urma unor accidente rutiere, degajarea unei persoane decedate dintr-o fântână, asigurarea măsurilor specifice de limitare și răspândire a pestei porcine africane, asigurarea măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență pe timpul aterizării/decolării elicopterului SMURD, salvarea unui animal dintr-un mediu ostil vieții, precum și în alte situații de urgență (deblocare uși, asanare fântâni și transport persoane supraponderale din apartamentele proprietate, la ambulanță).
Pe timpul intervenţiilor au fost salvate/asistate 98 persoane. Cele nouă incendii s-au produs pe raza localităților Frumușica, Hlipiceni, Dorohoi, Botoșani, Socrujeni (comuna Gorbănești), Unțeni și Panaitoaia (comuna Avrămeni).
Cauzele probabile care au generat evenimentele cu foc au fost: foc deschis în spații deschise, fumat în locuri nepermise, scurtcircuit electric și acțiune intenționată. Pentru stingerea incendiilor și înlăturarea efectelor au intervenit, în total 62 pompieri militari și voluntari, dar și elevi și studenți aflați în pactică. Valoarea pagubelor a fost estimată la cca. 60.000 de lei.
S-au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de aproximativ 500.000 de lei, se mai arată în comunicatul ISU Botoșani.
https://www.botosaninews.ro/449389/social/peste-100-de-misiuni-ale-pompierilor-botosaneni-in-numai-o-saptamana-zeci-de-persoane-au-fost-salvate/?fbclid=IwAR22WSpB485A9zPkYXnTLGgSe52M4UDjD6gKRnX-1Xdlw26fQWLoby-qy8E