ADS
ADS
ADS
Un fost jucător de la FC Botoșani a eliminat CFR Cluj din Champions League. Atacantul părăsește echipa clujeană
STIRI
Published on 27/08/2020

Fostul atacant de la FC Botoșani Cătălin Golofca a contribuit la eliminarea echipei sale din Champions League. Acesta a ratat un penalty decisiv pentru formația clujeană în partida cu Dinamo Zagreb. 

Pentru că la finalul celor 90 de minute de joc scorul era 2-2, meciul mers în prelungiri, iar după alte două reprize de 15 minute în care nu s-a înscris, cele două echipe au fost nevoite să bată lovituri de la 11 metri.

Fiecare dintre primii patru jucători ai celor două echipe au marcat, iar la cea dea cincea serie de penalty-uri jucătorul croat a ratat. A urmat Golofca, care, dacă ar fi transformat, ar fi calificat echipa sa. Din nefericire pentru el și pentru formația clujeană, fostul atacant al FC Botoșani a tras slab, în dreapta portarului, care a reușit să respingă. 

Pentru că scorul era din nou egal, a mai urmat un rând de lovituri. Croații au înscris, iar Boli de la CFR a tras mult deasupra porții și clujenii au fost eliminați. În urma acestei situații, CFR a anunțat despărțirea de atacantul care a jucat la Botoșani. De la 1 septembrie, Golofca va merge sub formă de împrumut la FC Voluntari, acolo unde a fost dorit cu insistență de antrenorul Mihai Teja.

 

 

 

 

 

 

 

 

https://www.botosaninews.ro/448078/sport/un-fost-jucator-de-la-fc-botosani-a-eliminat-cfr-cluj-din-champions-league-atacantul-paraseste-echipa-clujeana/

Comments