ADS
ADS
ADS
FC Botoșani a plecat spre Kazahstan. Croitoru: Era singurul adversar pe care nu îl vroiam
STIRI
Published on 25/08/2020

FC Botoșani a plecat, marți, spre Kazahstan pentru UEFA Europa League – Turul 1 Preliminar, meciul dintre FC Ordabasy Shimkent și FC Botoșani. Partida va avea loc joi, 27 august – ora 17:00 (ora Romaniei). 

 „Sunt emoţii, dar emoţii constructive. Nu mă tem. Nu aş vrea să intru în panta cealaltă, de teamă. Sunt emoţii pentru că este o competiţie europeană, e un prim meci al meu ca antrenor şi e normal să am emoţii împotriva unei echipe foarte bune, chiar dacă ţara de provenienţă nu este care să ne sperie, dar echipa din Ordobasî să ştiţi că are jucători foarte buni. Am jucat acum zece ani de zile. S-a schimbat foarte mult. Aţi văzut şi dumneavoastră că în ultima perioadă sunt o prezenţă constantă în cupele europene, ceea ce spune foarte mult de evoluţia fotbalului din Kazahstan. Au putere financiară şi probabil de asta îi şi vedem acolo”, spune antrenorul FC Botoșani, Marius Croitoru.

Ţinând cont de tot ceea ce înseamnă deplasare, diferenţa de fus ora, drum, Croitoru spune că adversarii au un 5% în plus faţă de FC Botoșani.

"Singura problemă este că se joacă un singur meci şi atunci ca şi strategie nu ai ce să alcătuieşti. Se joacă un meci care pe care şi se merge pe totul sau nimic. Trebuie să iau în calcul orice, chiar şi loviturile de departajare. Tiparul fotbalistului de la Botoşani este unul ofensiv şi atunci nu aş putea să le cer să se apere, pentruj că nu am de ce. Totul la atac, totul la victorie. Dacă sunt mai buni ca mine, asta este … Sunt tânăr, învăţ. Era singurul adversar pe care nu îl vroiam, din multe motive, şi deplasarea, şi terenul. Nu îmi doream un adversar din Kazahstan, dar asta este, a mai spus Croitoru.

 

 

 

 

https://www.botosaninews.ro/447865/sport/foto-video-fc-botosani-a-plecat-spre-kazahstan-croitoru-era-singurul-adversar-pe-care-nu-il-vroiam/

 

Comments