Un șofer din Botoșani a văzut moartea cu ochii, sâmbătă, în timp ce se afla pe raza localității sucevene Bivolărie. O mașină, condusă de un sucevean băut, l-a izbit din plin. Dumitru B., în vârstă de 24 de ani din Bivolărie, oraşul Vicovu de Sus, în timp ce conducea autoturismul marca VW Touran pe strada Miron Costin cu intenția de a intra pe drumul DN2H, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului care circula regulamentar pe drumul DN2H, marca VW Polo condus de Ioan M., în vârstă de 67, din satul Cătămărești-Deal, comuna Mihai Eminescu, intrând în coluziune cu acesta.
În urma impactului o femeie de 65 ani din Iași, pasager al autoturismul marca VW Polo, a fost rănită. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest. Dumitru B. avea o îmbibație alcoolică de 0,14 mg/L alcool pur în aerul expirat, iar botoșăneanul nu era băut. Șoferul vinovat are dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă”, fiind sancționat contravențional pentru ”conducerea sub influența băuturilor alcoolice pe drumurile publice”, precum și ”neacordarea de prioritate”.
https://www.botosaninews.ro/442984/eveniment/un-sofer-din-botosani-a-vazut-moartea-cu-ochii-o-masina-l-a-izbit-din-plin/?fbclid=IwAR3mi2pVqY4xguJ2iptGZ7V5EXx9_psa42jm3ne6rmHUup6wNxfu6hQdbkM