Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a anunțat că în cursul dimineții de miercuri s-a semnat procesul verbal de predare/primire a amplasamentului DN 28B, Târgu Frumos – Hârlău – Botoșani, în vederea derulării lucrărilor de modernizare.
O comisie formată din specialiști ai DRDP Iași, antreprenorul lucrării și proiectanți s-au deplasat în teren, pentru vizualizarea traseului și predarea spre execuție a obiectivului. După realizarea proiectului tehnic și obținerea avizelor aferente vor demara lucrările efective, termen evaluat peste circa șase luni.
Lucrarea de modernizarea este evaluată la 268,610 milioane de lei (peste 50 de milioane de euro), fără TVA şi presupune proiectarea drumului şi execuţia lucrărilor pe o lungime de 71,51 kilometri, dintre care 39 de kilometri pe teritoriul judeţului Botoşani.
https://www.botosaninews.ro/442469/administratie/a-fost-predat-amplasamentul-pentru-modernizarea-drumului-botosani-targu-frumos/