Rata de promovare la examenul de Bacalaureat a cunoscut o ușoară creștere după contestații. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean, după soluționarea contestațiilor, promovabilitatea a ajuns la 63,16%, față de 61,27 cât a fost la început. Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 67,98 %, iar pentru promoțiile anterioare de 30,15%.
Astfel, din totalul celor 3124 de candidați prezenți, au promovat 1973 de candidați: 1853 candidați aparțin promoției 2020 (comparativ cu 1921 de candidați reușiți în promoția anului trecut), iar 120 provin din promoțiile anterioare (în creștere, comparativ cu 68 de candidați reușiți în 2019). Numărul mediilor de 10 (zece) a crescut la 8. Dintre cei 3244 de candidați înscriși, s-au prezentat 3124 de candidați (2718 de candidați din promoția curentă, respectiv 335 de candidați din promoțiile anterioare).
Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.
La etapa specială a examenului de Bacalaureat s-au înscris 2 absolvenți ai clasei a XII-a, conform situației centralizate până la această oră de către Inspectoratul Școlar Județean Botoșani. Examenul începe luni, 6 iulie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Marți, 7 iulie, se desfășoară proba obligatorie a profilului, iar miercuri, 8 iulie, va avea loc proba la alegere a profilului și specializării. Primele rezultate vor fi afișate vineri, 12 iulie, până la ora 12.00.
Ministerul Educației și Cercetării pune, în continuare, la dispoziția celor interesați, linia TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfășurarea acestei etape. Numărul va fi disponibil în perioada 6 – 9 iulie, între orele 8:00 – 16:00, iar vineri, 10 iulie, între orele 8:00 -14:00, potrivit unui comunicat al IȘJ Botoșani.
https://www.botosaninews.ro/441189/social/crestere-usoara-a-ratei-de-promovare-la-bacalaureat-in-judetul-botosani-dupa-contestatii/