Muzeul Județean Botoșani se va redeschide pentru public începând de marți, 16 iunie 2020. Publicul este invitat să viziteze muzeele și casele memoriale Muzeul de Istorie, Muzeul de Etnografie, Casa Memorială “Nicolae Iorga”, Galeriile de Artă “Ştefan Luchian”, Muzeul de Ştiinţele Naturii Dorohoi, Muzeul Memorial “George Enescu” Dorohoi, Casa Memorială “George Enescu” din Liveni, Muzeul de Arheologie din Săveni și, cât de curând, Muzeul „Ștefan Luchian” de la Ștefănești.
Vizitarea muzeelor din cadrul Muzeului Județean Botoșani, începând cu data de 16 iunie 2020, se va face de marți până duminică, potrivit programului obișnuit cuprins între orele 09.00-17.00. Intervalul orar 16.00-17.00 va fi destinat dezinfecției zilnice.
Deschiderea se face cu respectarea unor reguli :
– se permite accesul vizitatorilor numai în condițiile purtării obligatorii a măștii individuale și după verificarea temperaturii de către reprezentantul muzeului; nerespectarea acestor prevederi conduce la refuzul accesului;
– accesul este permis în manieră individuală (cu excepția familiilor);
– la intrarea în muzeu se vor utiliza dozatoarele cu dezinfectant;
– vizitatorii sunt sfătuiți să respecte instrucțiunile personalului;
– în interiorul muzeului se va păstra distanța de minimum 2 metri între vizitatori, respectiv personalul muzeului; nu se va permite atingerea gadgeturilor sau a vitrinelor, obiectelor expuse;
– vizita va fi limitată la un interval de timp de cel mult 1 oră;
–Accesul de noi vizitatori va fi permis gradual și progresiv, pe măsură ce persoanele care au vizitat expozițiile au părăsit anumite porțiuni din muzeu;
– curțile muzeelor se vor folosi drept spațiu de așteptare pentru vizitatori;
– în perioada stării de alertă nu vor fi organizate evenimente culturale cu participarea publicului, de tipul: vernisaje, lansări de carte, proiecții de filme documentare, sesiuni științifice, conferințe de presă etc. Nu se vor susține ghidaje și ateliere educaționale.
Pentru vizitatorii Muzeului de Istorie Botoșani s-a pregătit o surpriză – noua expoziție temporară – „Cicilizația Cucuteni. Artefacte vechi în vremuri noi” – ce readuce în fața vizitatorului fascinanta civilizaţie Cucuteni prin intermediul artefactelor ceramice. Expoziţia vă prezintă vase şi statuete foarte valoroase, cu o vechime de peste 6000 de ani, multe dintre ele în premieră. Vă așteptăm în Sala Oglinzilor pentru a descoperi pictura şi sculptura maeştrilor cucutenieni, cu artefacte descoperite pe teritoriul judeţului Botoşani, potrivit unui comunicat al Muzeului Judetean.
https://www.botosaninews.ro/438119/cultura/muzeul-judetean-botosani-se-redeschide-pentru-public-cu-respectarea-unor-reguli/