ADS
ADS
ADS
Călin Georgescu și Ionel Rusen, arestați preventiv pentru 30 de zile
By Administrator
Published on 30/09/2026 08:46
STIRI
Foto: Arhiva

Călin Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen au ajuns în arest preventiv, după ce Curtea de Apel București a dat marți, 29 septembrie, câștig de cauză procurorilor DIICOT. Mandatele sunt emise pentru 30 de zile, iar decizia nu mai poate fi atacată. Cei doi sunt cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. Potrivit anchetatorilor, prejudiciul adus unui om de afaceri depășește un milion de euro.

Săptămâna trecută, Tribunalul București respinsese cererea de arestare și dispusese control judiciar. Ambele părți au atacat decizia: procurorii au cerut arestarea, iar apărarea, ridicarea controlului judiciar, notează StirileProTV.

La Curtea de Apel, cele două judecătoare care au primit dosarul au avut opinii opuse. Cauza a fost reluată în complet de divergență, cu un al treilea magistrat, iar părțile au pledat din nou. Noul complet a admis contestația DIICOT.

În jurul orei 18:00, polițiștii l-au luat pe Georgescu de la locuința din Mogoșoaia, unde susținătorii strânși în fața casei i-au huiduit. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la Arestul Central al Poliției Capitalei, unde alți simpatizanți i-au cerut eliberarea.

Avocatul Mircea Sinescu a calificat soluția drept „halucinantă". El spune că ia în calcul o cerere la Tribunalul București pentru înlocuirea arestului cu o măsură mai blândă, arest la domiciliu sau control judiciar, dar că, deocamdată, demersul e doar teoretic. Înainte de pronunțare, apărătorul se arătase mulțumit de formarea completului de divergență: „Faptul că am avut trei magistrați în fața noastră, cu atât mai bine. Cu cât mai mulți judecători care văd dosarul, cu atât mai bine".

Întrebat de reporteri, la ieșirea din sală, dacă e mulțumit de cum a decurs ședința, Georgescu a răspuns: „Știți cum e? Totul în jur este Dumnezeu. Dumnezeu este totul. Este, de fapt, însăși existența".

Judecătorul de la Tribunalul București considerase că probele nu justifică arestarea și le ceruse procurorilor să le completeze, pentru a lămuri dacă e vorba de o infracțiune sau doar de nerespectarea unor obligații contractuale. În motivare, magistratul arăta că „este adevărat că prezumtivul prejudiciu este unul semnificativ, de peste un milion de euro, dar în contextul concret al situației aduse în atenția organelor judiciare, apreciem că rezonanța socială negativă generată de această faptă este mult redusă față de alte fapte de înșelăciune".

Ionel Rusen a refuzat să comenteze acuzațiile.

 

Comments