Silvia Luca, actriță a Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, a primit Premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul de Teatru Scurt, secțiunea competitivă a Festivalului Internațional de Teatru Oradea.
Distincția a fost acordată ex aequo celor trei protagoniste ale spectacolului „Zeițe de categoria B”: Silvia Luca, Ioana Dragoș Gajdó, de la Teatrul „Regina Maria” din Oradea, și Elena Ivanca, de la Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca.
„O recunoaștere care ne bucură și ne onorează și care confirmă forța unei echipe artistice reunite într-o coproducție Teatrelli, Teatrul Regina Maria din Oradea, Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca și Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani”, a transmis instituția de cultură botoșăneană.
Spectacolul este scris de Alexandra Felseghi, după o idee a regizorului Andrei Măjeri, și reunește pe scenă trei actrițe provenite din teatre diferite.
Câștigătoarele au fost desemnate de juriul internațional format din Andrea Porcheddu, Tomasz Domagała și Kristina Kisielovaitė.