Angajații Agenției Naționale de Administrare Fiscală și ai Autorității Vamale Române vor putea primi recompense financiare în funcție de rezultatele obținute. Proiectul a fost adoptat miercuri de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, cu 208 voturi pentru, 20 împotrivă și 65 de abțineri.
Mecanismul face parte din reformele asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență și urmărește creșterea eficienței activității de colectare a veniturilor bugetare, notează RomâniaTV.
Valoarea totală a recompenselor acordate anual nu va putea depăși 12% din fondul de salarii aprobat pentru fiecare dintre cele două instituții. Acest plafon se aplică întregului buget destinat premierii și nu reprezintă un bonus individual de 12% pentru fiecare angajat.
Recompensele vor fi acordate în urma evaluărilor anuale, în funcție de îndeplinirea unor indicatori-cheie de performanță. Criteriile vor fi stabilite prin ordin al ministrului Finanțelor și vor fi adaptate activităților desfășurate în cadrul ANAF și al Autorității Vamale Române.
Angajații sancționați disciplinar sau care nu respectă normele de etică și integritate nu vor putea beneficia de aceste recompense, chiar dacă au îndeplinit indicatorii de performanță.
Stimulente suplimentare pentru cazurile de peste un milion de euro
Proiectul introduce un mecanism distinct pentru angajații implicați în cazuri cu rezultate excepționale. Acesta vizează activitățile de control fiscal și vamal în domeniul produselor accizabile, combaterea traficului ilicit de mărfuri și recuperarea unor creanțe bugetare importante.
Stimulentele vor putea fi acordate numai pentru sume care depășesc echivalentul în lei al unui milion de euro, stabilite prin titluri executorii rămase definitive prin necontestare sau confirmate prin hotărâri judecătorești definitive. O altă condiție este ca banii să fi fost încasați efectiv la buget.
Fondul destinat acestor stimulente va putea reprezenta cel mult 3% din partea creanțelor definitive și încasate care depășește pragul de un milion de euro. Recompensa va fi acordată o singură dată personalului care a contribuit la obținerea rezultatului.
Sumele vor fi suportate din bugetele ANAF și Autorității Vamale Române. Procedura de constituire și utilizare a fondului de premiere va fi stabilită prin ordin al ministrului Finanțelor.
După adoptarea de către ambele Camere ale Parlamentului, proiectul urmează etapele procedurale premergătoare promulgării.