ADS
ADS
ADS
Scumpiri estimate la electricitate. Ce spune ministrul Energiei despre facturile la gaze
By Administrator
Published on 01/11/2026 09:01 • Updated 01/11/2026 09:02
STIRI

Consumatorii casnici ar putea plăti facturi la energia electrică mai mari cu 10–22% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit estimărilor prezentate de ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță. Majorarea ar varia în funcție de furnizor și de prețul prevăzut în contract.

Într-o intervenție la Digi24, sâmbătă, relatată de News.ro, ministrul a explicat că ofertele publicate de furnizori pe platforma Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei sunt în creștere. Prețurile mai mari se pot regăsi în contractele pe care clienții le încheie pe baza acestor oferte.

La gazele naturale, situația e diferită. Ministrul a amintit că legislația prevede, până la 31 martie 2027, un preț administrat pentru gazele produse în România și vândute furnizorilor. Cum acest preț este mai mic decât plafonul aplicat anul trecut, facturile populației ar trebui să rămână apropiate de cele din anul precedent, în condițiile aceluiași consum.

Comments