ADS
ADS
ADS
Patru percheziții efectuate de polițiști într-un caz de furt calificat
By Administrator
Published on 23/07/2026 10:30 • Updated 23/07/2026 10:56
STIRI

Un bărbat de 37 de ani, din municipiul Botoșani, a ajuns în atenția anchetatorilor după dispariția unei cantități importante de bijuterii din aur dintr-un autoturism.

Furtul ar fi fost comis pe 2 iulie, mașina vizată fiind parcată pe raza municipiului. Potrivit polițiștilor, din interior ar fi fost sustras peste un kilogram de obiecte din aur.

Prejudiciul produs a fost evaluat la mai mult de 100.000 de euro.

În cadrul anchetei, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Botoșani au efectuat patru percheziții la domiciliul și la imobilele folosite de suspect.

Bijuteriile aparțineau unui bărbat din comuna Vlădeni, care desfășoară în mod legal activități comerciale cu astfel de produse.

Proprietarul a pus la dispoziția polițiștilor documentele care atestă proveniența aurului și dreptul său asupra mărfii dispărute.

 

Modul de operare ridică ipoteza că persoana care a comis furtul știa că bijuteriile se aflau în autoturism și ar fi acționat în baza unor informații primite anterior. Această variantă urmează să fie verificată în cadrul anchetei.

 

Comments