Creștinii ortodocși îl prăznuiesc în fiecare an, la 20 iulie, pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, unul dintre cei mai cunoscuți proroci ai Vechiului Testament. În credința populară românească, imaginea sa a căpătat numeroase însușiri legate de foc, Soare, ploaie, tunete și fulgere.

Sfântul Ilie a trăit în secolul al IX-lea înainte de Hristos, în Regatul de Nord al Israelului, în timpul regelui Ahab. Potrivit tradiției bisericești, era fiul preotului Sovac din Tesvi, localitate din ținutul Galaadului, de unde provine și numele de Tesviteanul.

La nașterea sa, tatăl ar fi avut o vedenie în care mai mulți bărbați îmbrăcați în veșminte albe înfășau copilul în foc și îi dădeau să mănânce o flacără. Preoții din Ierusalim ar fi interpretat această imagine drept semn al chemării sale la slujirea profetică.

Sfântul Ilie este cinstit ca apărător al credinței și om al rugăciunii. Vechiul Testament relatează că, prin rugăciunea sa, cerul a rămas închis timp de trei ani și jumătate, iar apoi ploaia a revenit, salvând poporul de urmările secetei. De aceea, credincioșii îi cer mijlocirea atât în perioadele lipsite de precipitații, cât și atunci când ploile devin excesive.

Potrivit CrestinOrtodox.ro, la slujba săvârșită în vreme de secetă este rostită următoarea cerere: „Pentru ca rugăciunile noastre să fie bine primite și, precum pe Ilie oarecând, așa să ne audă și pe noi și să ne miluiască cu ploaie și cu buna întocmire a văzduhului, Domnului să ne rugăm”.

Scriptura mai consemnează că prorocul a fost ridicat la cer într-un car de foc. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Ilie a fost îmbrăcat de Dumnezeu în haină îngerească, iar Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbește despre trecerea sa la un alt mod de existență.

„Dumnezeu a arătat din vechime măririle minunilor și semnelor și S-a folosit de modul înnoirii, mutând spre alt chip de viață decât cel în trupul supus stricăciunii pe fericiții Ilie și Enoh, nu prin prefacerea firii, ci prin schimbarea conducerii și îndrumării ei”, afirma Sfântul Maxim Mărturisitorul.

În folclor, Sfântul Ilie este înfățișat străbătând cerul într-un car de foc și lovind duhurile rele cu un bici. Tunetele ar fi zgomotul produs de carul său, iar fulgerele, armele cu care îi urmărește pe diavolii ascunși prin copaci, sub streșinile caselor, în turlele bisericilor sau în trupurile animalelor.

Legenda potrivit căreia Ilie și-ar fi ucis părinții la îndemnul diavolului și ar fi primit ulterior iertarea lui Dumnezeu aparține exclusiv tradiției populare. Episodul nu apare în Sfânta Scriptură și nu face parte din relatarea canonică despre viața prorocului.

În trecut, sărbătoarea era însoțită de numeroase obiceiuri. În ajun, fetele mergeau noaptea pe ogoarele cultivate cu cânepă și se rostogoleau prin plante. Dacă visau cânepă verde, se spunea că se vor căsători cu tineri frumoși, iar cânepa uscată ar fi prevestit căsătoria cu bărbați mai în vârstă.

În dimineața zilei de Sfântul Ilie erau culese plantele de leac, în special busuiocul, care era pus la uscat în poduri, sub streșini sau în cămări. Tot în această zi se adunau, potrivit credințelor populare, plantele folosite în practici magice.

Femeile duceau busuioc la biserică pentru a fi sfințit, apoi îl ardeau acasă. Cenușa rezultată era păstrată și utilizată în medicina populară, îndeosebi pentru tratarea leziunilor apărute în gura copiilor.