ADS
ADS
ADS
Facturile la energie nu vor mai fi o surpriză. ANRE introduce notificări pentru consumatori
By Administrator
Published on 04/07/2026 10:03
STIRI

Românii care au contoare inteligente ar putea primi, în curând, notificări atunci când consumul de energie electrică ajunge la 80% din nivelul estimat pentru luna respectivă. Măsura este prevăzută într-un proiect de ordin al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), aflat în consultare publică.

Potrivit proiectului, furnizorii de energie vor avea obligația să transmită avertizări prin SMS, e-mail sau prin aplicațiile dedicate, astfel încât clienții să poată decide dacă își reduc consumul înainte de emiterea facturii, notează Observatornews.ro.

Sistemul va funcționa pe baza consumului estimat stabilit la încheierea contractului. De exemplu, dacă pentru o anumită lună este estimat un consum de 200 kWh, notificarea va fi transmisă în momentul în care consumul ajunge la 160 kWh, adică la 80% din valoarea estimată.

„Atunci când suntem plecaţi din ţară şi primim o notificare că ne apropiem de consumul minutelor pe care le avem disponibile în roaming, unii dintre utilizatorii de telefonie mobilă îşi ajustează comportamentul. Alţii nu. Fiecare cum hotărăşte. Ce face ANRE? Pune la dispoziţie încă un instrument pentru consumatorii finali”, a declarat președintele ANRE, George Niculescu.

Măsura nu îi va viza însă pe toți consumatorii. Potrivit reprezentanților furnizorilor de energie, notificările în timp real pot fi transmise doar clienților care au montate contoare inteligente, categorie care reprezintă aproximativ 40% dintre consumatorii din România.

Proiectul se află în consultare publică, iar dacă va fi aprobat, furnizorii vor avea obligația ca, până la 1 octombrie 2026, să pună la dispoziția clienților cu contoare inteligente platforme online prin care aceștia să își poată urmări consumul și facturile în timp real.

 

Comments