ADS
ADS
ADS
Peste 9 kilometri de canalizare vor fi construiți într-o comună din județul Botoșani
By Administrator
Published on 04/07/2026 09:54
STIRI
Foto: Arhiva

Comuna Havârna face un pas important în modernizarea infrastructurii de utilități, după lansarea licitației pentru construirea unei rețele de canalizare și a unei stații de epurare. Valoarea investiției este estimată la aproape 9,8 milioane de lei.

Proiectul prevede realizarea unei rețele de canalizare cu o lungime totală de peste 9 kilometri. De-a lungul traseului vor fi amenajate 273 de cămine de vizitare din beton prefabricat.

Totodată, investiția include realizarea a 200 de racorduri pentru proprietățile din comună, precum și construirea unei stații de epurare.

Constructorul care va executa lucrările urmează să fie desemnat în urma procedurii de achiziție publică lansate de administrația locală.

 

Comments