Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că, în perioada 23 iunie, ora 08:00 – 25 iunie, ora 18:00, va întrerupe furnizarea apei potabile în mai multe localități din județ, pentru remedierea unei avarii apărute la conducta de aducțiune DN 500 mm, pe tronsonul Leorda – Cervicești.
Potrivit operatorului, vor fi afectați consumatorii din următoarele zone:
- Cervicești – abonații situați pe partea dreaptă a DN 29B, pe sensul de mers Dorohoi – Botoșani;
- Cucorăni – abonații de pe ambele părți ale DN 29B, inclusiv agenții economici;
- Roma;
- Cătămărăști-Deal – abonații situați pe partea stângă a DN 29B, pe sensul de mers Dorohoi – Botoșani, inclusiv agenții economici.
Întreruperea va afecta atât consumatorii casnici, cât și pe cei non-casnici, inclusiv unități comerciale, ferme avicole, exploatații agricole, unități de producție și procesare, precum și alți operatori economici din zonele menționate.
Reprezentanții Nova Apaserv recomandă utilizatorilor să își asigure din timp rezervele necesare de apă pentru consum și uz gospodăresc pe întreaga perioadă a intervenției.
De asemenea, după reluarea alimentării, există posibilitatea ca apa să prezinte temporar modificări de culoare sau turbiditate. În aceste condiții, operatorul recomandă utilizarea apei doar în scopuri menajere până la limpezirea completă.
„Nova Apaserv S.A. recomandă utilizatorilor să își asigure din timp rezervele minime de apă necesare pentru consum și uz gospodăresc pe întreaga perioadă a întreruperii. La reluarea funcționării normale a sistemului, pot apărea modificări temporare ale aspectului apei (turbiditate sau culoare), motiv pentru care recomandăm utilizarea acesteia doar în scopuri menajere, până la limpezire. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere”, au transmis reprezentanții companiei.