Vremea se încălzește în cea mai mare parte a țării, însă instabilitatea atmosferică își va face simțită prezența în special după-amiaza și seara. Sunt așteptate înnorări temporare, ploi de scurtă durată și descărcări electrice în mai multe regiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 de grade pe litoral și 31 de grade în sud-vestul Olteniei.
În județul Botoșani, ziua debutează cu cer senin și o atmosferă plăcută. În jurul prânzului își vor face apariția câțiva nori, însă nu sunt prognozate precipitații, iar spre seară cerul se va degaja din nou. Vântul va sufla slab până la moderat dinspre vest-nord-vest, cu viteze estimate la 20-25 km/h, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 și 24 de grade Celsius.
Pe litoral, vremea va fi instabilă, iar valorile termice diurne vor fi mai scăzute față de intervalul precedent. Cerul va avea înnorări temporar accentuate pe parcursul zilei, când, trecător, vor fi averse și descărcări electrice. Cantitățile de apă pot depăși pe alocuri 15 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 25 de grade, iar cele minime între 16 și 18 grade.
La munte, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara, când pe arii restrânse vor fi averse și descărcări electrice. În intervale scurte de timp se pot acumula cantități de apă de 5-15 l/mp și vor exista condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe creste, unde rafalele vor atinge, în general, 45-55 km/h. Valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul precedent.