Duminică, vremea se va încălzi semnificativ în vestul și nord-vestul țării, în timp ce în restul regiunilor temperaturile se vor menține apropiate de valorile normale pentru această perioadă. După-amiaza și seara sunt așteptate înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice în Oltenia și în jumătatea de vest a Munteniei. Pe arii restrânse, cantitățile de apă pot depăși 15–25 l/mp și este posibil să cadă grindină.
În celelalte regiuni, cerul va fi variabil, iar șansele de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab și moderat, iar temperaturile maxime se vor situa, în general, între 21 și 28 de grade Celsius.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina nu sunt anunțate precipitații importante, însă vântul va avea unele intensificări. Temperaturile maxime se vor menține apropiate de normalul perioadei și vor ajunge până la 24 de grade Celsius.
În județul Botoșani, prima parte a zilei va aduce vreme frumoasă și cer senin, însă după-amiaza norii își vor face apariția treptat. Vântul va sufla slab dinspre nord-vest, cu rafale de până la 30–35 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 și 24 de grade Celsius.
La munte, norii se vor înmulți, iar în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali sunt prognozate ploi de scurtă durată. Pe alocuri, cantitățile de apă pot depăși 25 l/mp și sunt posibile căderi de grindină. În restul masivelor, vremea va fi mai bună, însă vântul va sufla mai intens pe creste.