Un accident rutier s-a produs, vineri seară, în apropierea pădurii Rediu, la ieșirea din municipiul Botoșani spre Ștefănești. În eveniment a fost implicat un singur autoturism, care a ajuns în șanțul de pe marginea drumului.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD.
Salvatorii au constatat că șoferul era încarcerat în interiorul mașinii. Cu ajutorul echipamentelor specifice, pompierii au reușit să îl extragă în siguranță.
Bărbatul, în vârstă de 78 de ani, era conștient și cooperant, însă acuza dureri la nivelul hemitoracelui drept și al membrelor inferioare. Acesta a fost preluat de echipajul medical și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
„La momentul sosirii echipajului, în mașină se afla încarcerată o victimă de sex masculin, în vârstă de 78 de ani. Aceasta acuza dureri la nivelul hemitoracelui drept și al membrelor inferioare. Bărbatul a fost transportat la UPU în vederea continuării investigațiilor, starea fiind stabilă la acest moment", a declarat șefa UPU-SMURD, Ramona Guraliuc.
Pompierii au luat și măsurile necesare pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu.
Potrivit polițiștilor, accidentul s-ar fi produs după ce șoferul a fost orbit de lumina puternică a soarelui.
„Pe fondul vizibilității reduse cauzate de lumina intensă a soarelui, șoferul a pierdut controlul direcției de deplasare, fiind proiectat în șanț", au transmis reprezentanții Poliției.