Polițiștii de frontieră botoșăneni au descoperit și îndepărtat aproximativ 100 de metri de plase de pescuit montate ilegal pe râul Prut, în cadrul unei acțiuni desfășurate împreună cu reprezentanți ai AJVPS Botoșani.
Misiunea a avut loc pe 20 mai, fiind organizată de polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, în cooperare cu lucrători ai Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuți-Prut și ai Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Botoșani.
În zona localității de frontieră Mitoc, oamenii legii au observat mai multe plase de pescuit amplasate în apele râului Prut. Cu sprijinul reprezentanților AJVPS, plasele, care însumau aproximativ 100 de metri, au fost scoase din apă.
Uneltele de pescuit au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor, iar polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal pentru infracțiuni precum pescuitul reproducătorilor în perioada de prohibiție, distrugerea icrelor embrionate în zonele naturale de reproducere și deținerea ori utilizarea plaselor monofilament.
Reprezentanții Poliției de Frontieră precizează că astfel de acțiuni sunt organizate constant pe râul Prut pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol și pentru protejarea resurselor naturale din zona de frontieră.