Județul Botoșani a intrat miercuri sub incidența unui Cod Galben de vânt puternic, avertizarea emisă de meteorologi fiind valabilă în intervalul orar 08:00 – 22:00.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în această perioadă sunt așteptate intensificări ale vântului în Moldova, nordul Dobrogei, estul și nord-estul Munteniei, unde rafalele vor atinge viteze de 50–65 km/h.
În același timp, ANM a emis și o informare meteorologică de vreme severă, valabilă până pe 23 mai, ora 10:00. Aceasta vizează instabilitate atmosferică accentuată, cantități importante de precipitații și intensificări temporare ale vântului în mai multe regiuni ale țării.
În perioada următoare sunt prognozate averse, descărcări electrice, vijelii și, izolat, căderi de grindină, în special în jumătatea estică a teritoriului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă pot ajunge la 20–30 l/mp, iar pe arii restrânse pot depăși 40–50 l/mp.
Vântul va continua să prezinte intensificări temporare în estul țării, iar joi și vineri și în regiunile vestice și centrale. Rafalele vor avea viteze de 45–55 km/h, iar în zona montană înaltă pot atinge 60–80 km/h.
