Marți, vremea intră într-un proces accentuat de încălzire, iar în vestul, nordul și centrul țării temperaturile vor ajunge la valori apropiate de cele specifice începutului de vară. Cerul va fi variabil, mai mult senin în prima parte a zilei și pe timpul nopții, iar maximele se vor situa între 16–17 grade pe litoral și 28–29 de grade în regiunile vestice.
Și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina valorile termice vor depăși normalul perioadei. După-amiază, la Suceava se vor înregistra în jur de 24 de grade, în condiții de vreme predominant însorită. Vântul va sufla slab, cu ușoare intensificări în zona montană înaltă.
În județul Botoșani, cerul va fi senin pe tot parcursul zilei, iar temperaturile vor continua să crească față de ziua precedentă. Maximele vor fi cuprinse între 24 și 26 de grade Celsius. Vântul va sufla slab din sector nord-vestic, cu intensificări de până la 15–20 km/h.
La munte, vremea devine mai caldă decât ar fi normal pentru această perioadă. Predomină atmosfera însorită, însă, în a doua parte a zilei, sunt posibile ploi slabe și de scurtă durată, în special în Carpații Meridionali. Pe creste, vântul va avea unele intensificări.