ADS
ADS
ADS
Ce spune conducerea penitenciarului despre cazul bărbatului care s-a sinucis
By Administrator
Published on 04/05/2026 16:34
STIRI

 

Directorul Penitenciarului Botoșani, comisar-șef de poliție penitenciară Dumitru-Daniel Pînzariu, a făcut o serie de precizări în cazul deținutului de 56 de ani care a murit după o tentativă de suicid.

Potrivit acestuia, incidentul a avut loc luni, în jurul orei 00:00, când personalul unității a fost alertat cu privire la un bărbat aflat în arest preventiv, cercetat pentru agresiune sexuală asupra unui minor, care a recurs la un gest extrem pe holul camerei de deținere.

Angajații penitenciarului au intervenit imediat și au început manevrele de resuscitare, până la sosirea echipajului SMURD. Procedurile medicale au fost continuate atât la fața locului, cât și pe durata transportului și la Unitatea de Primiri Urgențe Botoșani.

În ciuda eforturilor depuse de medici, decesul a fost declarat în jurul orei 01:20.

„În acord cu prevederile legale, conducerea unității a procedat la sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, a fost anunțată familia persoanei în cauză, judecătorul de supraveghere a privării de libertate și Administrația Națională a Penitenciarelor. Conform evaluărilor de specialitate, persoana nu era în evidență cu afecțiuni psihiatrice sau risc de suicid”, a precizat Dumitru-Daniel Pînzariu, directorul Penitenciarului Botoșani.

 

 

 

Comments