ADS
ADS
ADS
Prognoza meteo, azi, 28 aprilie 2026
By Administrator
Published on 28/04/2026 08:33
STIRI

Valorile termice continuă să crească marți față de ziua precedentă, iar vremea devine apropiată de normalul perioadei în cea mai mare parte a țării. Excepție fac regiunile din nord și nord-est, unde temperaturile se vor menține sub mediile climatologice specifice finalului de aprilie.

Cerul va fi variabil pe parcursul zilei, însă după-amiaza și spre seară sunt așteptate înnorări în zonele de deal și de munte. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 14 și 22 de grade Celsius, iar minimele nocturne vor coborî până la valori cuprinse între -1 și 9 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina va predomina vremea frumoasă, cu mult soare, însă temperaturile vor rămâne mai scăzute pentru această perioadă, cu maxime de până la 17 grade. În a doua parte a zilei, în zonele deluroase și montane își pot face apariția câțiva nori de ploaie.

În județul Botoșani, vremea va fi plăcută, cu cer senin în prima parte a zilei. Spre seară, nebulozitatea va crește treptat. Temperaturile vor urca ușor față de ziua anterioară și vor atinge valori de 13–15 grade Celsius. Vântul va sufla din nord-vest, cu intensificări de până la 30–35 km/h.

La munte, vremea intră și ea într-un proces de încălzire. Prima parte a zilei aduce soare, însă ulterior, în masivele sudice și estice, vor apărea înnorări și condiții de ploaie. Pe creste, vântul va sufla mai tare, iar în cursul nopții sunt posibile ploi slabe în zona Carpaților Meridionali.

 

Comments