Un bărbat de 41 de ani, din localitatea Prăjeni, a fost surprins de aparatul radar circulând cu 170 km/h pe DJ 282B, în localitatea Flămânzi.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, șoferul a fost înregistrat de polițiștii rutieri aflați la o distanță de peste un kilometru față de locul în care acesta a fost depistat.
Polițiștii Serviciului Rutier Botoșani l-au sancționat conform prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu amendă contravențională în valoare de 4.050 de lei.
Totodată, bărbatului i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile.
„Vă reamintim că viteza excesivă constituie, în permanență, una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere și crește gravitatea consecințelor accidentelor produse pe fondul altor cauze", au transmis polițiștii.