Un autoturism în care se aflau șoferul, o femeie și copilul acesteia a luat foc, vineri dimineață, pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Dorohoi.
Cei trei se îndreptau spre spital, întrucât copilul avea nevoie de îngrijiri medicale. La un moment dat, conducătorul auto a observat fum ieșind de sub capotă, a oprit imediat, iar toți ocupanții au coborât și au apelat numărul de urgență 112.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Până la sosirea acestora, angajații unei stații de carburanți din zonă au acționat cu stingătoarele și au reușit să limiteze extinderea incendiului.
Pompierii au lichidat incendiul în limitele în care a fost găsit. Nu s-au înregistrat victime, însă echipajul medical a preluat mama și copilul și i-a transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit, potrivit pompierilor.