Un miros puternic de gaz a stârnit panică, miercuri, pe strada Împărat Traian din municipiul Botoșani, după ce locuitorii au sesizat o posibilă scurgere de gaze naturale.
La fața locului au intervenit, de urgență, pompierii botoșăneni, cu o autospecială de intervenție și echipamente pentru măsurarea concentrației de gaz metan, precum și o echipă a furnizorului de gaze naturale.
În urma verificărilor, s-a constatat că scăpările de gaz proveneau de la o conductă spartă în timpul unor lucrări la sistemul de canalizare efectuate în zonă.
Specialiștii operatorului de distribuție au sistat alimentarea cu gaze naturale și urmează să remedieze defecțiunea în cel mai scurt timp.
Deși nu s-a impus evacuarea locatarilor, zona a fost balizată preventiv până la finalizarea intervenției, pentru a elimina orice risc.
În prezent, circulația pe strada Împărat Traian se desfășoară normal, iar pompierii militari rămân în zonă pentru a asigura măsurile specifice de prevenire a unor incidente.