Lunea Luminată, cunoscută și ca Lunea Albă, marchează a doua zi de Paște și deschiderea Săptămânii Luminate, una dintre cele mai importante perioade din calendarul ortodox. Potrivit tradiției creștine, această săptămână simbolizează biruința vieții asupra morții, iar lumina Învierii se revarsă asupra întregii lumi.

Preoții oficiază în această zi slujbe de pomenire pentru sufletele celor adormiți, iar credincioșii respectă numeroase tradiții și superstiții. Se spune că cei care mor în ziua de Paște sau în Săptămâna Luminată ajung direct în Rai, deoarece în această perioadă porțile Raiului sunt deschise, iar cele ale iadului închise.

O superstiție răspândită în mai multe regiuni susține că nu este bine să se lucreze în Săptămâna Luminată. În mod special, femeilor le este interzis să coasă, existând credința că un astfel de gest poate atrage fulgere și moarte subită.

Lunea Luminată este prilej de sărbătoare și pentru relațiile de familie. În mai multe zone din țară, este obiceiul ca finii să-și viziteze nașii, aducând pască, ouă roșii și colaci, în semn de respect și recunoștință. La rândul lor, nașii îi ospătează cu cele mai bune bucate.

Un alt obicei, păstrat în special în Transilvania și în unele regiuni din nordul țării, este stropitul fetelor nemăritate cu apă. Tinerii din sat pornesc dis-de-dimineață în căutarea fetelor, pe care le udă simbolic pentru a le aduce noroc la măritiș. În unele cazuri, obiceiul devine mai energic: fetele sunt duse cu forța la o fântână sau râu, unde sunt stropite din belșug, chiar și cu găleata. În ciuda aparenței, acestea acceptă cu bucurie gestul, considerându-l un semn de noroc în dragoste.

Obiceiurile din a doua zi de Paște, de la stropit și până la mesele în familie, sunt o expresie a bucuriei Învierii și a legăturilor trainice dintre oameni, păstrate din generație în generație în satele românești.