ADS
ADS
ADS
Facturi pe minus sau zero pentru milioane de consumatori de energie electrică din România
STIRI
Published on 24/01/2025

Haosul continuă pe piața de energie electrică, unde milioane de consumatori primesc în această perioadă facturi la electricitate cu valori pe minus sau zero. Situația a fost generată de introducerea unei noi taxe în facturile din ultimele luni ale anului 2024, care a fost ulterior amânată de Parlament, notează StirileProTV.

Noua taxă, denumită „contribuția pentru contracte pentru diferență”, a fost inițial programată să intre în vigoare la 1 octombrie 2024. Aceasta presupunea un cost nesemnificativ pentru consumatori, având o valoare de doar 0,000128 lei/kWh. De exemplu, pentru un apartament cu două camere și un consum de 100 kWh, taxa ar fi reprezentat unu-doi bani. Cu toate acestea, furnizorii au inclus taxa în facturile emise înainte ca aplicarea sa să fie amânată pentru anul 2025.

Acum, furnizorii sunt obligați să refacă toate facturile din ultimele luni, anulând contribuția. În consecință, consumatorii primesc facturi corectate, cu valori pe minus sau zero. Deși nu există impact financiar asupra consumatorilor și aceștia nu trebuie să plătească sume suplimentare, procesul de refacere a facturilor a dus la întârzieri în emiterea facturilor la zi.

Președintele Asociației Furnizorilor de Energie Electrică din România, Laurențiu Urulescu, a explicat: „Este posibil să vină facturi cu întârziere, dar nu vorbim de mai mult de o lună-două. E posibil ca până la datele emiterii celor din ianuarie, respectiv în februarie, să se rezolve problema”.

Contribuția pentru contractele pentru diferență este menită să finanțeze o schemă de sprijin pentru producția de energie din surse nepoluante, susținută din fonduri europene. George Niculescu, președintele ANRE, a precizat că această contribuție acoperă cheltuielile operaționale ale schemei: „Toate operațiunile se desfășoară pe o platformă care înregistrează niște cheltuieli, care nu sunt finanțate din fondul pentru modernizare”.

Deși contribuția ar urma să fie reintrodusă în facturi începând din aprilie 2025, odată cu expirarea plafoanelor de preț pentru consumatori, există posibilitatea ca aplicarea să fie din nou amânată.

Comments