ADS
ADS
ADS
Balul Fermierilor din Botoșani a premiat cei mai buni fermieri ai anului 2024 din regiunea Moldovei
STIRI
Published on 24/01/2025

Organizatorii Balului Fermierilor din Botoșani au prezentat recent Top 30 cei mai buni fermieri din regiunea Moldovei, incluzând județele Botoșani, Iași, Suceava și Vaslui. Printre cei nominalizați s-au evidențiat primii trei fermieri ai anului 2024, dar și fermierul anului, desemnat în cadrul evenimentului.

Din cei 30 de fermieri care compun acest clasament, două femei din Darabani, județul Botoșani, au atras atenția prin performanțele lor în acest domeniu tradițional dominat de bărbați. Simona Aramă, din Eșanca, și Tatiana Cliveț, tot din Darabani, au fost remarcate pentru implicarea lor exemplară în activitățile agricole și zootehnice.

„Muncesc foarte mult și sunt profund implicate în fermele lor. Multe dintre ele gestionează valorificarea materiei prime și coordonează activitățile economice. Femeile sunt mai implicate decât bărbații în munca administrativă, gestionarea produselor și a documentelor, și aproape că muncesc mai mult decât aceștia,” a declarat Ionică Nechifor, președintele Asociației Moldoovis.

Tot mai multe femei aleg să își dezvolte cariera în agricultură, fie din tradiție familială, fie pentru satisfacțiile oferite de acest domeniu, unele dintre ele studiind intensiv pentru a deveni fermieri de succes. „Există chiar și câteva tinere care au început să îndrăgească zootehnia,” a adăugat Ionică Nechifor.

Printre fermierii care au impresionat prin activitatea lor, în fruntea clasamentului se află Andrioaie Ionuț Bogdan din Dumeni, județul Botoșani, urmat de George Apostu din Corlăteni și Romică Apotrosoaie din Roma. În lista celor mai buni fermieri ai regiunii Moldovei figurează și alte nume notabile din județul Botoșani, precum Gheorghe Buză, Gheorghe Doroftei, Daniel Nechifor, Simona Aramă și Tatiana Cliveț.

Comments