ADS
ADS
ADS
O elevă din Botoșani, pe podium la Olimpiada națională de „Meșteșuguri artistice tradiționale”
STIRI
Published on 23/07/2024

Maria Chiș, o elevă talentată din Botoșani, a obținut un rezultat remarcabil la Olimpiada națională de „Meșteșuguri artistice tradiționale”. Reprezentând Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” și îndrumată de profesorul Petronela Țurcanu, Maria a câștigat premiul al doilea la secțiunea de pictat icoane pe sticlă.

Această realizare este rezultatul unei munci asidue, susținute de o pasiune profundă pentru arta tradițională. Maria a dedicat trei ani perfecționării acestei forme de exprimare artistică, găsind în pictura pe sticlă un mod apropiat de sufletul său.

„Am învățat să pictez de trei ani de la profesorii mei. Mi s-a părut un mod de exprimare artistic apropiat de suflet, potrivit pentru inima mea și mi-a plăcut foarte mult în momentul în care am început, mai ales când au început să-mi iasă lucrările și să arate foarte frumos”, a declarat Maria, exprimându-și entuziasmul și dedicarea față de acest meșteșug.

Competiția, care a avut loc în perioada 17-21 iulie 2024 la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, a ajuns la cea de-a XXVII-a ediție și a reunit participanți din întreaga țară, oferindu-le ocazia de a-și demonstra talentul în meșteșugurile artistice tradiționale.

Comments