Un șofer de 20 de ani a ajuns la spital după ce autoturismul pe care îl conducea a ieșit de pe drum și a lovit un cap de pod. Accidentul s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Manoleasa.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, nimeni nu a rămas încarcerat. Tânărul a fost preluat de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță și dus la spital pentru investigații suplimentare.
La fața locului au intervenit pompierii de la Stația Săveni, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare. Aceștia au luat și măsuri de prevenire a unui incendiu.
Împrejurările în care s-a produs accidentul vor fi stabilite de polițiști.