ADS
ADS
ADS
Peste 2.500 de ajutoare de deces acordate de Casa Județeană de Pensii Botoșani, în prima jumătate a anului. Cât este ajutorul de deces în 2024
STIRI
Published on 21/07/2024

Casa Județeană de Pensii Botoșani a decontat, în prima jumătate a anului, ajutoare de deces în valoare de peste 18,7 milioane de lei. Potrivit reprezentanților CJP, au fost solicitate și acordate 2.554 de ajutoare de deces, dintre care 2.372 pentru pensionari, însumând 17.704.715 lei, și 182 pentru asigurați, totalizând 1.057.777 lei. Pentru unii beneficiari, ajutorul de deces a fost acordat doar parțial, în cazul decesului unui membru de familie.

Suma totală acordată a fost de 18.762.492 lei. Conform Legii bugetului de asigurări sociale de stat pentru anul 2024, cuantumul ajutorului de deces a fost stabilit la 7.567 lei.

Asiguratul sau pensionarul beneficiază de ajutor de deces în cazul decesului unui membru de familie care nu era asigurat sau pensionar la data decesului. Membrii de familie eligibili includ soțul, copiii proprii, copiii adoptați, copiii aflați în plasament familial sau încredințați pentru creștere și educare până la vârsta de 18 ani, sau până la 26 de ani dacă își continuă studiile, precum și copiii incapabili de muncă indiferent de vârstă. Părinții și bunicii oricăruia dintre soți sunt de asemenea considerați membri de familie. Ajutorul de deces pentru un membru de familie reprezintă jumătate din cuantumul stabilit.

Comments