Canicula extremă a generat o secetă severă în România, afectând grav multe dintre micile localități, în special în ceea ce privește accesul la apă potabilă. Administrația Națională Apele Române a anunțat miercuri că furnizarea apei este restricționată în 290 de localități, cele mai mari probleme fiind în județele Botoșani, Vaslui, Neamț, Iași și Vrancea.
„Continuăm să stocăm apa în principalele 40 de lacuri de acumulare, astfel încât nivelul să fie în jurul valorii de 77% (față de 80% în prezent). Ne concentrăm eforturile în direcția optimizării volumelor de apă pentru a asigura apa potabilă pentru toți beneficiarii care se alimentează din sursele de apă de suprafață. Monitorizăm atât alocarea resurselor de apă, cât și aplicarea Planurilor de restricții. În continuare, sunt 290 de localități în sistem centralizat unde apa este furnizată cu restricții, și alte 239 de fântâni secate. Cele mai afectate localități sunt cele din județele Botoșani, Vaslui, Neamț, Iași și Vrancea,” a transmis miercuri Administrația Națională Apele Române (AN Apele Române).
Instituția a precizat că planurile de restricții în această perioadă deficitară sunt întocmite pentru fiecare tronson de râu, vizând utilizatorii ale căror capacități de exploatare ale resursei de apă sunt diminuate, în funcție de specificul activității acestora și al economiei în ansamblu.
„Găsirea celor mai bune soluții de împărțire judicioasă și rațională a apei va depinde de colaborarea între instituții, inclusiv schimbul de date, prioritatea absolută fiind asigurarea resurselor de apă pentru populație. La nivel local și național, vorbim despre un dialog permanent între utilizatorii de apă – în special serviciile de utilități de apă și canalizare, energie, agricultură și industrie – printr-o abordare integrată a managementului resurselor de apă și promovarea unei economii circulare,” a adăugat instituția, potrivit Realitatea.net.
Ghid de economisire a apei:
- Verificarea periodică a instalațiilor de apă: Asigurați-vă că toate instalațiile din locuință, vasele de toaletă și alte mijloace de consum apă sunt în stare bună de funcționare. Reparați imediat orice defecțiune.
- Folosirea rațională a apei: Evitați lăsarea robinetului să curgă nejustificat în baie și bucătărie.
- Utilizarea fântânilor pentru udarea grădinilor: Sau folosiți un sistem de irigare eficient, cum ar fi irigarea prin picurare.
- Refolosirea apei: Apa folosită pentru spălarea legumelor și fructelor poate fi reutilizată pentru udarea plantelor.
- Întreținerea piscinelor: Mențineți piscinele curățate pentru a evita golirea și reumplerea lor frecventă.
- Montarea economizoarelor de apă: La robinete pentru a reduce consumul.
- Utilizarea mașinilor de spălat în perioadele de consum redus: Spălați rufele și vasele când cererea de apă este mai mică.
- Colectarea apei de ploaie: Pentru diverse utilizări casnice.
- Adâncirea/denisiparea fântânilor: Pentru a asigura un acces mai bun la resursele subterane.